"...si n-am patit nimic!"

Am auzit de foaaarte multe ori afirmatii de genul - "ei si ce, si pe mine m-au batut parintii si n-am patit nimic!". Nu, subiectul acestei insemnari nu e bataia, ci metodele de educatie cu care suntem obisnuiti, cu care am crescut si pe care multa lume le sustine cu acest gen de afirmatii. "Mama m-a crescut fara sa tina cont de parerile specialistilor sau fara sa stie nimic despre teoria disciplinarii si uite, sunt bine mersi!"... Oare este totusi loc de mai bine?

Iata cateva defecte pe care le vad in jurul meu, care simt ca ne costa mult in zilele noastre si cum se leaga acestea de cateva metode de educatie "traditionale": Si catava cuvinte despre alternative: 

•  Nu stim sa spunem "nu" si sa ne aparam drepturile ni se cer favoruri pe care nu putem sa le refuzam, cu toate ca simtim ca suntem "exploatati" sau nu e datoria noastra sa facem acel lucru. Sau cineva ne nedreptateste si noi nu avem curajul sa ii spunem asta, sau/si sa luam masuri - asta se aplica in multe contexte, de la cele cotodiene - relatia cu vanzatoarea de la Paine la cele mai importante - relatia cu cei care ne conduc, inclusiv clasa politica.

Poate va e cunoascuta senzatia de tip "nod in gat" care apare cand te gandesti ca ar fi trebuit sa fi spus sau sa fi facut ceva, dar uite ca nu ai facut-o si ca ai picat "de fraier" / ai fost calcat in picioare, s-a profitat de tine

Cum se leaga asta de educatia pe care am primit-o?


1. Ni s-a repetat de prea multe ori ca ... "nu e voie!" sa fim suparati, suntem urati cand suntem suparati

2. multe din incercarile noastre de a ne impotrivi, de a spune "nu", au fost "strivite" cu autoritate de cei mari.
 Alternativa - e voie ca cei mici sa se supere si enerveze. Atentie! asta NU implică să le aprobăm manifestările inadecvate ale supărării şi furiei (crizele de furie, agresivitatea etc.). Momentele în care copiii sunt supăraţi sau furioşi sunt ocazii de a-i ÎNVĂŢA cum să îşi manifeste aceste trăiri în mod acceptabil (să vorbească, să se liniştească etc.). Ceea ce simtim si ceea ce facem, modul în care ne exprimam emotiile, sunt doua lucruri DIFERITE.
E perfect normal ca cei mici sa fie suparati sau furiosi daca lucrurile nu merg asa cum ar fi dorit ei! E anormal să fie veseli atunci când cineva le ia o jucărie sau le cere să facă ceva ce nu le place. Emotiile negative au rolul de a ne mobiliza sa schimbam lucrurile, iar cei mici au nevoie să înveţe cum să îşi canalizeze această energie în mod constructiv, nu să se simtă vinovaţi.
Noi, astia marii, care nu stim sa spunem nu, de fapt nu stim sa ne suparam, nu indraznim sa facem asta. Ni s-a spus de prea multe ori ca "nu se face". Asa ca ramanem oarecum imobili, inghitim in sec.

Copiii au voie sa se impotriveasca, sa spuna "nu!", sa nu doreasca sa faca ceea ce li se cere. Asta nu inseamna in nici intr-un caz ca ii vom lasa sa faca doar ce doresc ei. Pur si simplu ii vom lasa sa "suporte" consecintele - asta bineinteles daca acestea nu ii pun in pericol (sa se joace cu cutitul, de ex versus sa le fie foame daca nu mananca) si vom "negocia", ii vom convinge. Si asta explicandu-le de ce le cerem acel ceva. Nu vrei sa faci baie? Dar iti va mirosi urat parul si nu va mai straluci, e murdar. hai sa le facem baie si masinutelor, ce amuzant va fi!). In felul asta copiii nu vor invata ca

•  Nu avem initiativa si lasam "pe ultimul moment"- asteptam sa "ne impinga cineva de la spate", "sa ajunga cutitul la os", sa "fie musai".

Legatura cu modul in care am fost crescuti?


ni s-a aplicat ca principala metoda de disciplinare pedeapsa. Fa aia si aia, pentru ca altfel te pedepsesc!. Asa ca, simplu, avem nevoie sa ne simtim "amenintati" pentru a face lucruri.
Alternativa? Strans legat de ce am scris doua paragrafe mai sus - consecintele naturale si logice (foame daca nu mananci, nu pedeapsa) negociere, sublinierea beneficiilor. Mesajul sa fie "E nevoie sa faci asta pentru ca obtii asta, nu pentru ca te pedepsesc eu. Ai de ales"

Prea multe restrictii impuse. Copiii au o dorinta, un instinct foarte puternic de a explora, sunt foarte curiosi. Au initiativa. Asta ii face sa puna mana pe foarte multe lucruri interzise, uneori sa le strice, verse, sparga. Asa ca adultii le spun preventiv, de foarte multe ori "ai grija! fii atent sa nu...." Treptat, ajung sa exploreze mai mult tematori decat curiosi, si...din ce in ce mai putin.
In plus, atunci cand chiar se intampla sa sparga/strice/murdareasca, li se spune ca sunt "rai", sunt pedepsiti. Alternativa - da-i o matura sa stranga cioburile, o carpa sa stearga etc. Arata-te suparata pentru ceea ce s-a întâmplat, insa da-i ocazia sa repare ce mai poate. Asa invata sa fie responsabil, sa repare gresala pe care a facut-o si nu va încerca sa o ascunda, temandu-se ca va fi pedepsit.

Concluzie: sunt doua mari categorii de metode de educatie:


cele pe termen scurt - de multe ori eficiente imediat, bazate pe inducerea fricii si a rusinii - cu costuri pe termen lung. Pedeapsa, bataia, umilirea, ridiculizarea

cele pe termen lung - necesita mai mult efort si disponibilitate din partea celor care le aplica, creaza o relatie aropiata, se bazeaza pe respect si incredere in copil. Explicatii, modelare, incurajare, apropiere, consecinte logice si naturale.

E vorba deci de o investitie (timp si efort) pe termen lung. Eu zic ca merita din plin!...