Disciplinarea şi copiii "de altă dată"

Bunicii din zilele noastre si multi dintre parinti isi amintesc ca "pe vremea lor" copiii erau mult mai cuminti, faceau ceea ce le spuneau parintii, erau ascultatori. Copiii de azi insa...



Ati auzit si gandit asta? Cred ca reusim sa ne explicam aceasta lipsa de ascultare a copiilor daca ne uitam la ce altceva s-a schimbat odata cu trecerea timpului. Asa putem intelege de ce copiii de azi sunt diferiti, de ce metodele de educatie "traditionale", bazate pe autoritatea adultilor (parinti, profesori, educatori) nu mai sunt atat de eficiente.

• Copiii invata prin imitatie, prin modelare, imitand ceea ce vad in jur. Copiii de azi nu mai sunt inconjurati de modele ale "supunerii", nu mai au ocazia sa vada prea mult in jurul lor acest model de comportare. De fapt nici adultii nu il mai au si nu il mai practica prea des, asa ca probabil nici nu il mai cer cu atat de multa consecventa din partea copiilor.

Mai demult Mama facea ceea ce ii spunea Tata, nimeni nu se indoia ca orice decizie ar lua Tata pentru intreaga familie, este una finala. In general, oamenii nu aveau prea multe alternative in trecut. Erau foarte frecvente situatiile in care faceai ceea ce faci, pentru ca altcineva, o autoritate, ti-a dictat acest lucru - seful, capul familiei sau partidul... In zilele noastre insa...avem optiuni, este ..democratie, exista multe miscari a diferite minoritati care isi cer dreptul la egalitate, la a fi tratate cu respect si demnitate. Drepturile omului, drepturile copiilor. Copiii sunt o astfel de "minoritate" numeroasa, care instinctiv, de fapt, refuza sa se supuna automat unei autoritati, cerandu-si dreptul de a alege, de a avea un cuvant de spus. Prin asta nu vreau sa spun ca un copil , fie el si "al zilelor noaste", ar trebui sa fie complet egal in drepturi cu cei "mari". Da, exista anumite privilegii care in mod evident vin odata cu varsta, pe masura ce acumulezi experiente, cunostinte, maturitate etc. Copiii au mare nevoie de ghidare din partea adultilor insa au din start dreptul sa fie tratati cu respect si demnitate. Au dreptul sa invete toate cele pentru viata de adult intr-o atmosfera calda, nu prin vinovatie, umilire sau durere!

• Pe vremuri, copiii aveau mult mai multe ocazii sa invete si sa exerseze responsabilitatea si motivatia. Erau direct implicati in viata de familie si a comunitatii, avand diferite responsabilitati. Familia se baza pe toti membrii ei pentru a functiona, pentru a-si indeplini responsabilitatile. Fratii mai mari ingrijeau copiii mici, nu se angaja o bona, de exemplu. Copiii contribuiau zilnic la sarcinile gospodaresti, altfel nu mergea.

In zilele noastre, copiii au mult mai putine ocazii de a invata despre responsabilitate si de multe ori, "in numele dragostei" primesc foarte multe, fara sa apuce sa le ceara, sa simta ca au nevoie, sa fie motivati (jucarii, haine, favoruri etc.). Se asteapta din partea copiilor doar sa se joace, li se cumpara jucarii "educationale" scumpe si sunt de multe ori izolati de resposabilitati. Parintii au un program incarcat, astfel ca e mai simplu si mai rapid sa faca in locul copiilor diferite sarcini.


Rezultatul: copiii sunt privati astfel de ocazia de a-si dezvolta tot felul de competene si abilitati importante pentru viata (de la a se imbraca si spala singuri, la a face ordine, de mancare sau a avea grija de catelul familiei sau de fratele mai mic). Copiii nu invata despre responsabilitate atunci cand adultii din jurul lor sunt prea permisivi, supra-protectivi si nici atunci cand sunt autoritari si aspri.

Copiii au nevoie de fermitate, de blandete, de a se simti respectati si pretuiti. A renunta la pedepse, la a le tine morala sau a-i face sa se simta vinovati, nu inseamna a-i lasa sa faca doar ceea ce doresc! E foarte important ca privilegiile pe care le au sa fie legate de responsabilitatile pe care le au si si le indeplinesc. In caz contrar, invata ca a fi iubit inseamna a primi totul din partea celorlalti, a-i maipula pentru a primi tot ceea ce isi doreste. Sau, pe de alta parte, isi pot construi convingerea ca "nu are rost sa incerc sa fac prea multe, asa evit sa fiu umilit, sau pedepsit." - lipsa de initiativa, despre care scriam si in insemnarea trecuta.


Asadar, copiii au nevoie de ocazii de a se simti competenti, de a invata si a-si dovedi lor insisi ca sunt capabili. Pe langa toate acestea, copiii au nevoie sa simta ca apartin, ca sunt importanti in cadrul familiei. Atunci cand li se ofera ocazia sa lucreze cot-la-cot cu parintii, sa isi aduca contributia, "stangace" la inceput, copiii isi dezvolta abilitati importante, pentru toata viata. In trecut aceste oportunitati erau oferite de circumstante, de modul de viata si nivelul de trai. In zilele noastre, e nevoie de un efort constient din partea adultilor pentru a crea astfel de oportunitati, de a le oferi copiilor ocazia sa isi incerce puterile si sa se simta pretuiti.

 Asadar, iata un instrument de disciplinare pretios: responsabilitatile, implicarea in viata familiei - incurajati copiii sa va ajute. Sa puna masa, sa duca hainele murdare in cosul cu haine murdare, sa dea de mancare la pisica. Faceti un poster cu responsabilitatile si rutinele casei. Faceti-l impreuna cu copilul, faceti-l sa se simta implicat, responsabil, sa invete sa gandeasca singur. "Ce trebuie sa facem dimineata, inainte de a pleca la gradi/scoala?" faceti lista (includeti desene sau poze pentru copiii care nu pot citi inca), stabiliti impreuna ordinea si apoi afisati posterul. Va prelua conducerea, va fi cel care ghideaza viata familiei, Iar copilul il va "asculta", pentru ca a contribuit la el. Nu veti avea de facut deact sa il intrebati indicandu-i posterul: " Ce urmeaza acum?"


Modelati o atitudine fireasca fata de sarcinile zilnice. Copiii vor tinde sa va imite. Nu va aratati indispus de fiecare data, cand trebuie sa faceti curat sau sa spalati vasele. Nu le tratati ca pe niste corvoade. De acord, pot fi, daca le faceti de unul singur. Dar cu ajutorul celor din jur se pot transforma in momente foarte placute petrecute impreuna (puteti chiar si sa puneti muzica si sa dansati in timp ce spalati pe jos, nu?). Ce trebuie sa facem ca sa putem sa mancam? Ajuta-ma sa pun masa. Aseaza furculitele. Ajuta-ma sa fac grisul cu lapte. Da-mi te rog oala albastra din dulap si adu-mi te rog laptele din frigider! Si...bineinteles, asteptati-va la mici accidente - cioburi, lapte varsat etc. Noi lectii de responsabilitate. Adu-mi matura, ia un servetel si sterge. Firesc. Fara reprosuri sau morala inutila. Tinta e responsabilitatea si o atitudine pozitiva fata de ea!

"...si n-am patit nimic!"

Am auzit de foaaarte multe ori afirmatii de genul - "ei si ce, si pe mine m-au batut parintii si n-am patit nimic!". Nu, subiectul acestei insemnari nu e bataia, ci metodele de educatie cu care suntem obisnuiti, cu care am crescut si pe care multa lume le sustine cu acest gen de afirmatii. "Mama m-a crescut fara sa tina cont de parerile specialistilor sau fara sa stie nimic despre teoria disciplinarii si uite, sunt bine mersi!"... Oare este totusi loc de mai bine?

Iata cateva defecte pe care le vad in jurul meu, care simt ca ne costa mult in zilele noastre si cum se leaga acestea de cateva metode de educatie "traditionale": Si catava cuvinte despre alternative: 

•  Nu stim sa spunem "nu" si sa ne aparam drepturile ni se cer favoruri pe care nu putem sa le refuzam, cu toate ca simtim ca suntem "exploatati" sau nu e datoria noastra sa facem acel lucru. Sau cineva ne nedreptateste si noi nu avem curajul sa ii spunem asta, sau/si sa luam masuri - asta se aplica in multe contexte, de la cele cotodiene - relatia cu vanzatoarea de la Paine la cele mai importante - relatia cu cei care ne conduc, inclusiv clasa politica.

Poate va e cunoascuta senzatia de tip "nod in gat" care apare cand te gandesti ca ar fi trebuit sa fi spus sau sa fi facut ceva, dar uite ca nu ai facut-o si ca ai picat "de fraier" / ai fost calcat in picioare, s-a profitat de tine

Cum se leaga asta de educatia pe care am primit-o?


1. Ni s-a repetat de prea multe ori ca ... "nu e voie!" sa fim suparati, suntem urati cand suntem suparati

2. multe din incercarile noastre de a ne impotrivi, de a spune "nu", au fost "strivite" cu autoritate de cei mari.
 Alternativa - e voie ca cei mici sa se supere si enerveze. Atentie! asta NU implică să le aprobăm manifestările inadecvate ale supărării şi furiei (crizele de furie, agresivitatea etc.). Momentele în care copiii sunt supăraţi sau furioşi sunt ocazii de a-i ÎNVĂŢA cum să îşi manifeste aceste trăiri în mod acceptabil (să vorbească, să se liniştească etc.). Ceea ce simtim si ceea ce facem, modul în care ne exprimam emotiile, sunt doua lucruri DIFERITE.
E perfect normal ca cei mici sa fie suparati sau furiosi daca lucrurile nu merg asa cum ar fi dorit ei! E anormal să fie veseli atunci când cineva le ia o jucărie sau le cere să facă ceva ce nu le place. Emotiile negative au rolul de a ne mobiliza sa schimbam lucrurile, iar cei mici au nevoie să înveţe cum să îşi canalizeze această energie în mod constructiv, nu să se simtă vinovaţi.
Noi, astia marii, care nu stim sa spunem nu, de fapt nu stim sa ne suparam, nu indraznim sa facem asta. Ni s-a spus de prea multe ori ca "nu se face". Asa ca ramanem oarecum imobili, inghitim in sec.

Copiii au voie sa se impotriveasca, sa spuna "nu!", sa nu doreasca sa faca ceea ce li se cere. Asta nu inseamna in nici intr-un caz ca ii vom lasa sa faca doar ce doresc ei. Pur si simplu ii vom lasa sa "suporte" consecintele - asta bineinteles daca acestea nu ii pun in pericol (sa se joace cu cutitul, de ex versus sa le fie foame daca nu mananca) si vom "negocia", ii vom convinge. Si asta explicandu-le de ce le cerem acel ceva. Nu vrei sa faci baie? Dar iti va mirosi urat parul si nu va mai straluci, e murdar. hai sa le facem baie si masinutelor, ce amuzant va fi!). In felul asta copiii nu vor invata ca

•  Nu avem initiativa si lasam "pe ultimul moment"- asteptam sa "ne impinga cineva de la spate", "sa ajunga cutitul la os", sa "fie musai".

Legatura cu modul in care am fost crescuti?


ni s-a aplicat ca principala metoda de disciplinare pedeapsa. Fa aia si aia, pentru ca altfel te pedepsesc!. Asa ca, simplu, avem nevoie sa ne simtim "amenintati" pentru a face lucruri.
Alternativa? Strans legat de ce am scris doua paragrafe mai sus - consecintele naturale si logice (foame daca nu mananci, nu pedeapsa) negociere, sublinierea beneficiilor. Mesajul sa fie "E nevoie sa faci asta pentru ca obtii asta, nu pentru ca te pedepsesc eu. Ai de ales"

Prea multe restrictii impuse. Copiii au o dorinta, un instinct foarte puternic de a explora, sunt foarte curiosi. Au initiativa. Asta ii face sa puna mana pe foarte multe lucruri interzise, uneori sa le strice, verse, sparga. Asa ca adultii le spun preventiv, de foarte multe ori "ai grija! fii atent sa nu...." Treptat, ajung sa exploreze mai mult tematori decat curiosi, si...din ce in ce mai putin.
In plus, atunci cand chiar se intampla sa sparga/strice/murdareasca, li se spune ca sunt "rai", sunt pedepsiti. Alternativa - da-i o matura sa stranga cioburile, o carpa sa stearga etc. Arata-te suparata pentru ceea ce s-a întâmplat, insa da-i ocazia sa repare ce mai poate. Asa invata sa fie responsabil, sa repare gresala pe care a facut-o si nu va încerca sa o ascunda, temandu-se ca va fi pedepsit.

Concluzie: sunt doua mari categorii de metode de educatie:


cele pe termen scurt - de multe ori eficiente imediat, bazate pe inducerea fricii si a rusinii - cu costuri pe termen lung. Pedeapsa, bataia, umilirea, ridiculizarea

cele pe termen lung - necesita mai mult efort si disponibilitate din partea celor care le aplica, creaza o relatie aropiata, se bazeaza pe respect si incredere in copil. Explicatii, modelare, incurajare, apropiere, consecinte logice si naturale.

E vorba deci de o investitie (timp si efort) pe termen lung. Eu zic ca merita din plin!...